Sa dau sau nu cu bolovanul?

•ianuarie 18, 2012 • Lasă un comentariu

Foto: Mircea Struţeanu

http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/186/3927/9150164/14/crbl.jpg?width=640

 

Cateva motive pentru care nu as da cu bolovanul:

Pentru ca Romania a avut anul trecut crestere economica si va avea si anul asta.
Pentru ca in 2011 Romania a construit pentru prima oara mai multi km de autostrada decat Ungaria.
Pentru ca in 2011 s-a dat pentru prima oara bac-ul pe bune.
Pentru ca am prieteni si colegi care vor sa viziteze Romania.
Pentru ca tarile nordice demonstreaza ca disciplina e mai buna ca populismul.
Pentru ca pentru prima oara un ministru in timpul mandatului a fost acuzat de coruptie.
Pentru ca impozitul si asigurarile sociale sunt mai putin de 30% din salariu.
Pentru ca nu s-a mai facut pomana electorala cum se facea inainte.
Pentru ca statul nu trebuie sa bage nimanui ceva in traista ci doar sa creeze conditiile ca oricine sa poata sa isi bage singur.
Pentru ca vrajitoarele trebuie sa plateasca taxe.

Cateva motive pentru care as da cu bolovanul:
Pentru ca Severin, Elena si Gigi reprezinta Romania la UE.
Pentru ca se da spaga.
Pentru ca in Romania mai raman doar medici care nu stiu limbi straine.
Pentru ca e un exercitiu democratic necesar si sanatos.
Pentru ca mai doar o mica parte din media este independenta.
Pentru ca 10% din romani ar vota cu Dan Diaconescu.

Trafic in Ho Chi Minh City

•decembrie 7, 2011 • Lasă un comentariu

…ca sa nu se mai planga nimeni de traficul din Romania. Desi se moare pe capete pe strazile din Vietnam totusi nici vorba de injuraturi sau nervi. In rest imagini superbe dintr-un oras pe care ori in iubesti, ori il urasti. Dar mai degraba il iubesti…

Traffic in Frenetic HCMC, Vietnam from Rob Whitworth on Vimeo.

Romania fara busola

•octombrie 10, 2010 • Lasă un comentariu

In ultimul post am fost optimist. Eram convins ca Romania isi va reveni in 2010 si va iesi mai „inteleapta” din criza. Sperante desarte, insa: din nou crestere negativa si greselile de politica economica se perpetueaza.

Intamplator am dat peste un  articol ceva mai vechi despre evaluarea guvernarii Tariceanu. Fostul premier se lauda ca romanii chiar au ajuns „sa traiasca bine” dupa mandatul lui si enumera cateva realizari: crestearea pensiilor de 2,5 ori, cresterea salariilor cu mai mult de 60%, injumatatirea ratei somajului, cresterea economica de 8,8% din 2008, si toate in contextul scaderii taxelor si a introducerii cotei unice de impozitare.

Statistica seaca arata ca 2004-2008 a fost o perioada de realizari marete si cainii isi pregateau deja coada pentru covrigii din 2009. In alte circumstante cifrele ar fi parut impresionante dar intrarea Romaniei in criza la nici cateva luni dupa publicarea articolului le pune intr-o cu totul alta lumina. De exemplu, cresterea pensiilor trebuie privita cu mare grija; dupa caderea comunismului multe intreprinderi de stat au fost „restructurate” prin pensionari. Guvernele postdecembriste au dus numarul pensionarilor de la 2,6 milioane in 1989 la 4,3 milioane in doar o decada. Azi sunt 5,7 milioane. Dincolo de latura sociala, cresterea pensiilor de 2,5 ori a fost o masura killer pentru bugetul de stat. La fel scaderea somajului este nu numai dovada cresterii economice ci si a faptului ca aparatul birocratic a ramas la fel de supradimensionat si ineficient.

Insa ceea ce ar trebui sa te puna pe ganduri nu este neaparat valoarea absoluta a indicatorilor care ilustreaza realizarile lui Tariceanu, ci tintele antagonice pe care le-a urmarit in timpul guvernarii sale. Pe de-o parte a scazut fiscalitatea, adica veniturile bugetului, si, pe de alta parte, a crescut protectia sociala, adica cheltuielile. Printr-un mecanism asemanator unei scheme Ponzi guvernul s-a bazat pe cresterea la infinit a cererii pentru a finanta un dezechilibru evident. Socheaza atat miopia cabinetului, cat si incapacitatea intregii clase politice de a vedea mai departe de urmatoarele alegeri.

Toate tarile de succes au model economic pe care il urmeaza pe termen lung. Germania are economia sociala de piata (soziale Marktwirtschaft) introdusa dupa razboi de Ludwig Erhart si Alfred Müller-Armack; americanii au liberalismul economic; chinezii au combinat economia centralizata cu piata libera. Noi avem din cand in cand cate o ghidusie ca cea a lui Tariceanu care s-a gandit sa imbine modelul american, bazat pe o cerere interna puternica cu statul social european avand ca rezultat afundarea in criza.

Daca tot are un capitan ca presedinte, Romania are nevoie si de o busola, adica de un model de dezvoltare coerent si adaptat realitatilor noastre, care sa dea directia economiei indiferent cine se afla la putere. Acum ramane de vazut daca Vanghelie, Prigoana si Udrea pot sa isi rapeasca putin din timpul lor pretios sa il formuleze.

Criza si Romania

•august 22, 2009 • Lasă un comentariu

Sursa: inquisitr.com

Criza aceasta arata ca sistemul capitalist este precum „vrajitorul care nu mai poate controla fortele infernului pe care le-a invocat el insusi”. Asa ar fi comentat Marx situatia economica actuala. Anul 2009 va intra probabil in istorie ca primul an de recesiune globala din istoria recenta. Fara China, care va reusi sa creasca macar 8% anul acesta situatia ar arata mult mai rau. Romania isi arata vocatia globala si se inscrie, din pacate, in acest trend descendent, „reusind” chiar o scadere de in jur de 8%, mult peste medie. Nimeni nu a putut prevedea acum 2-3 ani o criza de o asemenea anvergura. Si, intr-adevar, criza aceasta nu seamana cu cele dinaintea ei. Va constitui probabil un punct de cotitura asemanator celui din 1929, care marca inceputul Marii Recesiuni si care a determinat o schimbare de paradigma in gandirea economica.

Dar cum a aparut aceasta criza? Incepand inca din anii 1990, in Statele Unite bancile si legiuitorii au inceput sa relaxeze conditiile pentru acordarea creditelor ipotecare. Drept urmare tot mai multi americani au avut acces la finantari pentru a achizitiona locuinte. Din aceasta cauza pretul imobilelor a inceput sa creasca, stimulat de o cerere din ce in ce mai mare. Imobilele sunt niste bunuri cu proprietati speciale. Ele pot fi folosite pentru a gira imprumuturi avand astfel un rol foarte important nu numai pe piata imobiliara, ci si pe piata financiara. Cresterea valorii locuintelor a insemnat automat si o crestere a nivelurilor imprumuturilor care pot sa fie acordate de bancile comerciale. Sporirea imprumuturilor ipotecare a cauzat din nou o crestere a cererii de locuinte si implicit a preturilor acestora. Acest mecanism a creat un cerc vicios, care a adus preturile locuintelor mult peste valoarea lor reala. Mai mult decat atat, institutiile financiare au creat produse derivate (collateralized debt obligations – CDO) bazate pe credite imobiliare, care au fost evaluate de catre agentiile de rating (in mod absurd), in clasa de risc AA sau chiar AAA (risc minim), dand astfel falsa impresie ca aceste plasamente rentabile ar fi foarte sigure. Banci mari ca Lehman Brothers, Bear Sterns, AIG au adunat astfel de produse financiare mizand pe o piata imobiliara in crestere. In 2007 insa preturile locuintelor din SUA a inceput sa scada. Primii proprietari de case incep sa nu isi mai poata plati ratele. Valoarea CDO scade dramatic, Bear Sterns si Lehman Brothers nu supravietuiesc socului. Restul bancilor intrerup creditarea afectand toate domeniile economiei. Bursa se prabuseste. Criza care s-a copt de mai multi ani loveste napraznic si se intinde pe tot globul.

Analizand evenimentele descrise pe scurt mai sus merita sa fie retinute anumite aspecte. Se pare ca mult hulitul keynesianism revine in forta, gasindu-si din ce in ce  mai multi adepti. Dupa marea criza din 1929 John Maynard Keynes revolutiona gandirea economica si afirma ca echilibrul nu se instaleaza de la sine pe piete, contrazicand astfel paradigma liberala clasica a „mainii invizibile”. In 2007 George Soros ajunge la o concluzie asemanatoare, spunand ca pietele financiare sunt distorsionate de relatii circulare intre cauze si efecte care pot face ca principiile economice clasice sa devina inaplicabile si care pot crea, astfel, dezechilibre majore. Acest fenomen este numit reflexivitate si si-a facut simtita prezenta din plin pe piata imobiliara din SUA, dupa cum am descris mai sus. Urmarea cea mai importanta a premisei ca starea de echilibru a pietelor nu se instaleaza mereu de la sine este faptul ca statul trebuie sa intervina ca un factor regulator. Keynes propune doua instrumente pentru sprijinirea economiei pe timp de criza: scaderea ratei dobanzii pentru stimularea creditarii si investitia guvernamentala. Asemenea interventii au fost la ordinea zilei in ultimele luni. Astfel, au aparut banci si fabrici de automobile nationalizate in SUA, pachete de ajutor financiar consistente  pentru banci, programe „Rabla”, reduceri ale dobanzilor pentru stimularea creditarii etc.. Se pare, deci, ca toate guvernele lumii au devenit brusc keynesiane si ca interventia lor inceape sa aiba succes.

Totusi, aceleasi guverne care se agata de Keynes pe timp de criza, uita brusc de teoriile lui in perioadele de boom economic. Interventia guvernamentala presupune un mare efort financiar pentru stat. De aceea, Keynes indeamna guvernele sa duca o politica economica anticiclica, pe scurt, sa stranga surubul in timpul cresterii economice si sa il desfaca in timpul crizei.  Aici apar insa mari probleme. Sistemul politic din tarile democratice nu ofera un cadru propice unor masuri anticiclice. Actiunile politicienilor sunt determinate in mare masura de dorinta de a fi alesi/realesi. In acest context luarea unor masuri nepopulare, de „strangere a surubului” inseamna pierderea de voturi, scazand astfel motivatia oricarui politician de a aplica principiile kenynesiene in perioadele de crestere. Un exemplu in acest sens este guvernarea din ultimul mandat al lui Bush Jr. care intr-o perioada de crestere economica puternica a „reusit” sa creeze un deficit imens.

Totusi, un exemplu chiar mai bun este Romania. Niciun guvern de pana acum nu a avut curajul sa ia masuri nepopulare si sa restructureze din temelii fundamentele economiei romanesti. Cresterea economica din 2000-2008 a fost insotita de deficite mari, atat bugetare cat si comerciale. S-a intarziat eficientizarea aparatului birocratic, a ministerelor si a administratiei in general care in momentul de fata este ca un mamut preistoric. Prin aceasta s-a mascat de fapt  somajul din economia reala. Mai mult decat atat,  anii cu alegeri au adus o sumedenie de „pomeni electorale”, care mai de care mai nepotrivite cu situatia economica. Intamplator anul dinainte crizei a fost la noi an electoral. De aceea guvernul a apasat pana jos pedala de acceleratie si Romania a inregistrat o crestere economica de aproximativ 8% in 2008, o cifra respectabila chiar si pentru tarile asiatice, dar mult peste posibilitatile reale ale economiei romanesti. 2009 va fi insa un an de scadere la fel de accentuata. Incercand sa fie pe placul alegatorilor guvernele de pana acum au mers pe deficit chiar si cand situatia economica era buna iar acum am ajuns in situatia de a fi dependenti de imprumutul 20 de miliarde de euro de la FMI. Singura institutie care a functionat dupa principii sanatoase in toata aceasta perioada a fost Banca Nationala, condusa de Mugur Isarescu, un tehnocrat capabil care nu are nevoie de voturi si care a aplicat mereu politici monetare adecvate. Daca guvernantii din Romania ar fi fost mai intelepti si mai putin oportunsti atunci am fi putut sa fim si noi acum in situatia Poloniei, care va fi probabil una dintre putinele tari europene care nu va inregistra o contractie economica in acest an.

Romania a intrat, deci, in criza foarte prost pregatita. Vestea si mai proasta este ca guvernul Boc este si mai nepregatit pentru a face fata situatiei. Avand in vedere ca aceasta este prima criza economica globala de dupa caderea comunismului pe care o resimte Romania , lipsa de experienta a guvernului este oarecum scuzabila. Marea problema este insa ca anul 2009 este si el un an electoral si orice masura nepopulara se traduce prin scaderi in sondaje. Iar masurile care trebuie luate in Romania sunt in mare parte nepopulare pentru a scadea deficitele, pentru a reforma sistemul birocratic, pentru a creste disciplina financiara etc.. Daca Obama, Merkel sau Sarkozy prezentau planuri anticriza inca de la inceputul anului la noi guvernul ia doar acum, in ceasul al 14-lea, masuri, care oricum isi vor avea efectele doar dupa alegeri.

Ce va fi in continuare? Economia mondiala isi va relua probabil cresterea in 2010, desi exista voci care anunta o noua prabusire atunci cand efectele pachetelor guvernamentale de stimulare vor fi estompate. In tarile dezvoltate vor fi impuse reguli mai stricte pentru anumite piete si statul isi va face simtita prezenta mai des. Dupa parerea mea si Romania va urma un curs de crestere in 2010. Guvernul va fi nevoit sa faca in sfarsit reformele care ar fi trebuit sa inceapa de ani de zile mai ales pentru ca este obligat de acordul cu FMI. Pe de o parte aceste reforme vor fi dureroase, numarul somerilor va creste si anumite firme nu vor supravietui. Pe de alta parte, insa, Romania va iesi din criza cu o economie mai solida, cu o inflatie mai mica, cu deficite bugetare si comerciale mai mici si cu o administratie mai eficienta si mai atenta cu cheltuielile. Astfel, cresterea care va urma va avea fundamente mai solide si va fi mai sustenabila pe termen lung. Comportamentul indivizilor va suferi si el anumite modificari, pentru ca dupa experienta acestei crize oamenii vor fi mai precauti la felul in care consuma si isi investesc banii. Din acesta cauza este posibil ca in viitor cresterile excesive de tip „bubble” sa fie mai rare, scazand astfel riscurile supraincalzirii economiei. Una din lectiile cele mai importante va trebui sa fie invatata de oamenii politici care ar fi bine ca in viitor sa isi masoare performanta nu numai cu gandul la voturi ci luand in considerare si bunastarea tarii pe termen lung pentru a nu ne mai prinde din nou iarna si fara sanie si fara caruta.

De ce nu mai vine barza

•august 11, 2009 • Un comentariu

wordpress-baby-theme

elitefreelancing.com

Cum ar arata Romania in 2009 cu 37 de milioane de locuitori? Scenariul ar fi putut sa fie posibil daca cele 15 milioane de avorturi inregistrate oficial din 1990 pana acum n-ar fi avut loc. In 1941 A. Korponay, un autor maghiar afirma in brosura sa „Ne trebuie 20 de milioane de unguri” ca „Sporul lor natural [al romanilor si slavilor], care supralicita cu suta la suta pe cel al ungurilor, le-a ingaduit impregnarea apoi umplerea unor teritorii, candva indiscutabil unguresti, de catre neamul lor si, la sfarsit, detasarea acestora de la noi. (…) Ne putem oare imagina ca Transilvania sau teritoriile de sud sa ramaie din nou ale noastre, atata timp cat poporul roman si cel al slavilor de sud isi vor mentine avantajul de spor actual?” Fara a intra intr-o polemica in legatura cu adevarul istorica din fragmentul citat, se poate retine faptul ca Romania a avut mereu un spor natural sanatos, chiar si inainte de politica natalista zootehnica aplicata in timpul regimului comunist. Stefan cel Mare, de exemplu, putea  sa ridice ostiri de peste 40.000 de luptatori, in conditiile in care in Europa apuseana armatele numarau rareori peste 10.000 de oameni, ceea ce dovedeste ca Moldova acelor vremuri era o zona bine populata. Astazi natalitatea in Romania a atins o valoare de 10,53 la mia de locuitori. Nu este o mare drama avand in vedere comparatia cu alte tari europene cum ar fi Cehia, Ungaria sau Germania, care nici macar la 10 nu ajung. Totusi, cu atat de putine nasteri pana in 2050 Romania va avea sub 16 milioane de locuitori.

Fenomenul scaderii natalitatii este deja generalizat in spatiul Nord-Atlantic, mai ales in Europa. Deci ce s-a intamplat? Si-au pierdut europenii brusc libidoul sau a scazut dramatic populatia de berze? Motivele sunt multiple si adanc inradacinate in societatea apuseana. Inca de la miscarile studentesti din1968, in tari ca Franta si Germania au aparut noi reflexe culturale ajungandu-se la promovarea unui individualism pronuntat, a disocierii sex-responsabilitate (vezi „free love”, „Jouissons sans entrave”), a marginalizarii religiei etc. De asemenea, progresul din domeniul inseminarii artificiale a dus la abolirea familiei ca o conditie necesara procrearii. In fine,  producerea pe scara larga a pilulelor contraceptive a mai agatat un bolovan de picioarele natalitatii care a inceput sa se scufunde din ce in ce mai repede. Stilul de viata contemporan, individualist, hedonist, mentalitatea „buy now, pay later”, foamea dupa bunastare au subminat intreaga constructie bazata pe familie ca unitate de baza a societatii.

Ca o closca grijulie statul a observat problema si a inceput sa o rezolve cum stie el mai bine si anume printr-o politica de caritate birocratica adica prin diverse subventii si beneficii sociale care ar trebui sa stimuleze nasterile. Dar exact aceasta interventie contribuie si mai mult la faramitarea sociala si la dizolvarea familiei. Manat de un principiu al solidaritatii prost interpretat, statul se grabeste sa asigure pensii si azile de batrani pentru bunici (pentru a nu fi o povara pentru tinerii casatoriti), indemnizatii pentru copii, educatie timpurie, crese etc. In grija lui pentru a asigura toate aceasta protectie sociala, statul muta responsabilitatea copiilor din spatiul privat intr-unul public, neutru, amorf. Copiii se transforma astfel din „bunuri de investitie”, care aduc beneficii in viitor, in „bunuri de consum”. Daca in urma cu cateva decenii un parinte isi asigura batranetea cu ajutorul copiilor, putandu-se baza ca acestia vor avea grija de el mai tarziu, acum copiii au ajuns mai degraba un „produs” de lux, scump si a carui utilitate se limiteaza la satisfactia personala pe care i-o aduce parintelui. Este aceasta suficienta pentru a motiva fiecare femeie sa aiba 2,1 copii, adica atat cat este necesar pentru ca numarul populatiei sa ramana constant?

Interventia statului mai genereaza si alt gen de probleme. Daca un barbat stie ca statul are oricum grija de copilul lui atunci va divorta mult mai usor de nevasta. Bunicii-pensionari, care au traiul oricum asigurat, vor prefera mai degraba sa plece intr-o excursie pe vreo insula exotica decat sa stea sa aiba grija de nepotei, stiind ca acestia sunt oricum dati la cresa. Iata cum din dorinta de a promova solidaritatea sociala statul incurajeaza iresponsabilitatea si pune umarul la dizolvarea familiei ca nucleu de baza al comunitatii si la atomizarea societatii. Apare efectul care in economie se numeste „crowding out”, adica atunci cand o activitate privata este substituita de una etatista.

Primele efecte ale scaderii natalitatii sunt deja vizibile. In Germania varsta pensionarii a ajuns deja la 67 de ani. Povara pensiilor va fi sustinuta de din ce in ce mai putine persoane active si forta de munca va fi din ce in ce mai greu de gasit. Imigrantia va compensa intr-o anumita masura penuria de angajati dar va aduce in acelasi timp mari costuri sociale de integrare. Imbatranirea populatie va aduce si o schimbare a modului de gandire la nivelul intregii societati. Entuziasmul si optimismul caracteristic tinerilor va fi inlocuit de dorinta de securitate si de aversiunea fata de risc specific varstei inaintate. Mai mult decat atat, balanta optinilor de vot s-ar putea inclina spre partidele de stanga, care promoveaza beneficiile sociale si solidaritatea sociala, existand astfel riscul intrarii intr-un cerc vicios care sa culmineze cu un stat paternalist, care controleaza si reglementeaza toate aspectele vietii.

La nivel economic toate modelele de crestere pe termen lung se bazeaza mai ales de doua variabile: progresul tehnologic si cresterea populatiei. Avand in vedere mobilitatea aproape perfecta de care se bucura tehnologia si  usurinta cu care informatia circula in aceasta epoca a globalizarii, diferenta de spor a populatiei poate juca un rol important in viitor. Intre tarile europene, cu o populatie in scadere si tari cu spor natural puternic, ca Vietnam, India si tarile arabe ar putea aparea decalaje in evolutia economica, in avantajul celor din urma, schimband raportul de forte existent in prezent.

Ce ne ramane de facut in aceste conditii? Statul nu pare a fi in stare sa controleze situatia sporului natural. Esecul este ilustrat atat prin masurile punctuale, bazate pe solidaritatea sociala, promovate de guvernele democratice cat si prin metodele coercitive ale regimurilor totalitare. Ambele abordari au reusit sa faca deseori mai mult rau decat bine. Problema natalitatii pare sa fie prea complexa pentru a fi rezolvata exclusiv prin mijloacele statului. Nu ne ramane decat ca dupa ce am descoperit individualismul sa redescoperim familia, bucuria de a darui, optimismul si increderea. Este nevoie sa zabovim si sa regandim ordinea prioritatilor in viata, sa realanalizam sistemul de valori dupa care ne ghidam pentru a nu trai intr-un viitor in care Viagra, protezele si scaunele cu rotile sa fie mai importante decat scutecele, biberoanele si carucioarele.

Apocalypse Now – the disco

•iunie 6, 2009 • Lasă un comentariu

Publicat in 01.03.2008:

Azi am ajuns intr-un club. Nu sunt multe in Saigon. Vreo 3-4 in care poti sa mergi fara sa iti fie teama ca strain. Apropo de teama, acum vreo luna jumatate am fost intr-un club care se numeste X-Club. Parca pe vremuri era si unul prin Brasov cu acelasi nume. Avea o faima cam nasola. In club era sa ma iau la bataie cu un vietnamez infierbantat. In final a fost ok, desi tipul promisese ca o sa ma astepte afara. Azi am aflat ca in ultimele 3 luni acolo au fost impuscati 3 oameni. 2 afara si unul inauntru. Cred ca a fost o idee buna sa nu mai dau pe acolo dupa incident.
Revenind insa la ziua de azi (sau mai bine zis noaptea). Cateva impresii din discoteca Apocalypse Now:
In jurul meu numai barbati. Se tin de mana, danseaza unii cu altii. Majoritatea vietnamezi, dar si cativa straini uitandu-se langurosi dupa cate un asiatic fierbinte. Albii sunt in general urati, imbracati ca naiba. Vietnamezii sunt insa aranjati si probabil rasi pe fund.
….
Mai departe un tip care arata a asiatic. Il cunosc pentru ca am intrat in vorba cu el cand era beat. Fiind numai 3-4 cluburi, lumea e cam aceeasi mereu. Tipul are parinti vietnamezi, dar cetatenie franceza, americana si canadiana. Se imbraca la fel ca 50 cent si vorbeste engleza cu accent american. Azi mozolea o gagica vietnameza. Nu singur, ci cu prietenul lui alb. O mozoleau amandoi, chiar deodata. Pe la 2 au plecat.
….
La o masa vreo doua vietnameze frumoase chicotesc la glumele unui burtos de vreo 50 de ani. Alb evident. Fustele sunt pe cat de scurte pe cat sunt tocurile de lungi.Privelistea e extraordinara deca faci abstractie de „tanarul” armasar. Un tip ca asta ar vedea in Europa femei frumoase doar la televizor.
….
Un negru incepe sa danseze pe langa noi. Suntem 3 baieti si o fata australianca. Nu prea e ea frumoasa, dar are fundul mare si e blonda. Asta ajunge pentru baiatul vesel african, care in voiosia lui ma ia si pe mine si pe tipul de langa gagica australianca in brate, doar ca sa ajunga aproape de ea.
….
Un tip danseaza in spatele meu. Il simt cum se apropie. La un moment dat se intoarce. Incepe sa danseze CU spatele meu. Se freaca de mine. Ma simt incurcat… ca o fata mare. Prietenii mei se uita la mine si se prapadesc de ras. Probabil ca fetele ma inteleg mai bine. In cele din urma pleaca sa isi incerce norocul in alte parti.

Romania vazuta din Vietnam

•iunie 4, 2009 • 14 comentarii

42-16335654

Publicat in 27.01.2008:

Romania vazuta din Vietnam:
….zilele trecute o colega de la servici a avut nunta. N-a fost mare scofala, mai ales ca mirele era englez. Oricum am constatat ca o nunta vietnameza consta in a veni, a manca si a pleca. Astfel 3/4 din invitati au plecat inainte de 9 desi nunta a inceput in jur d 7-7.30. Si ca amanunt exotic tortul era fals.. adica foloseau un tort pentru toate nuntile. Era frumos, ce-i drept, si avea vreo 10 etaje, dar numai ultimul (ala micut de sus) era adevarat; restul era din carton. Bun, si ce are asta de a face cu Romania vazuta din Vietnam? Eu am stat la nunta mai mult ca restul (adica pana pe la 11, cand ni s-a sugerat ca ar fi bine sa plecam). Am avut ocazia sa o intalnesc pe fosta sefa a colegei mele de pe vremea cand lucra la Unilever.. ceva mare business woman. Sotul ei, unu mic si negrutz, un malaezian indian foarte vorbaret. Dupa a 3-a bere tipul imi zice: „Pula-n mata” (in gluma evident si cu un accent destul de bun – cineva îl învățase). Malezio-indianul mi-a zis sa ne mai intalnim, ca nu are partener de baute in Vietnam.

Intr-o discoteca din Saigon am intalnit un tip argentinian. M-a intrebat de unde vin din Romania. I-am zis ca din Brasov.. ahh… da Biserica Neagra, foarte frumoasa….
ah, ai fost stat in Romania mult?…. Da..am mers destul prin Romania pe drumurile alea proaste.

La AIESEC a fost invitat intr-o zi un neamt sa tina nu stiu ce discurs. Tipul a venit cu nevasta-sa. Vorbeste el una, alta (mai mult prostii), si vine momentul sa ma prezint si eu: Ma numesc Ovidiu. Vin de la AIESEC din Nürnberg dar sunt nascut in Romania. La care nevasta ma intreaba, cu accent sasesc: Vorbiti romaneste?
Apoi am aflat ca vine din Brasov si ca a stat pe Horia… (deci oarecum vecina cu mine)

Multe camione de gunoi din Saigon sunt ROMAN.

Camion Roman in Saigon

Camion Roman in Saigon


In discoteci in Saigon e imposibil ca in orice seara sa fie puse macar 2-3 melodii romanesti. In afara de traditionalul maeahiiiiii, maeahoooo, care e una dintre cele mai iubite melodii din Asia, spre surprinderea mea auzi des si DJ Project sau Activ. Toata lumea da din cap pe ele, deopotriva vietnamezi si expati cu burti mari. Nimeni nu stie insa ca sunt romanesti.

Un coleg la servici incerca sa ma convinga cat de faimosi sunt trandafirii din Romania. Cred insa ca, saracul, confunda Romania cu Bulgaria.

Singurii romani pe care i-am intalnit au fost in Cambodgia, in timp ce vizitam Angkor Wat. Au avut grija sa imi spuna imediat ca ei de fapt locuiesc in Viena.

Copiii vietnamezi

•iunie 3, 2009 • Un comentariu

Orfelinat 034

Publicat in 06.12.2007:

Saigon a fost fondat in 1698, cateva sute de ani bune dupa ce Columb a descoperit Lumea Noua. Acum este cea mai mare zona metropolitana din Indochina cu peste 9 milioane de locuitori. Dintre ei cam 3 milioane au sub 15 ani, 4,5 sub 25 si 6,3 sub 35. O tara cum in Europa nu s-a pomenit de mult. Si multe din ceea ce vad in Vietnam se pot sintetiza intr-un singur cuvant: tinerete. Incep sa imi dau seama de ce vroiam atat de mult sa schimb aerul de Germania si chiar de Europa. Stau si ma uit la vietnamezi cum rad si cum se joaca. Ma molipseste. O natie tanara care priveste numai inainte, care se uita la filme de Hollywood si la MTV fara nici un dram de ura pentru americani si cu oameni care se joaca si la 50 de ani. Nu pot sa uit cum la firma in cadrul unei lansari de campanie interna, departamentul de marketing a organizat o intrecere. Oameni in toata firea se alergau ca niste copii prin birou si aveau intiparita pe chip o bucurie pe care eu in Germania nu am vazut-o niciodata. Vietnamezii traiesc intens; sunt optimisti si pun suflet chiar si atunci cand din partea unui european ai primi doar un zambet blazat. Simt multa energie in jur si imi place la nebunie.

Firma noastra a lansat o noua campanie de Tet (Anul Nou chinezesc din Februarie): pentru fiecare obiect electrocasnic vandut doneaza niste bani unui orfelinat. Azi am vizitat orfelinatul si aveau conditii neasteptat de bune. Au fost prezente televiziuni, ziare etc. Cred ca guvernul foloseste ocazia de a arata cat de bune sunt orfelinatele in Vietnam, desi sunt sute de mii de copii fara parinti care traiesc in conditii mizere in cladiri vechi si jegoase.

Casele in care traiesc orfanii

Casele in care traiesc orfanii


Eu: Ce fel de barbati iti plac?
Ea: Sa fie „funny” si sa nu numere banii.
Eu: Iti plac barbatii cu bani?
Ea: Normal ca imi plac. Iti pot oferi o viata placuta. Nu sunt certuri cand sunt bani. Daca nu sunt bani o femeie e nefericita.
Eu: Dar dragostea?
Ea: Dragostea e cea mai importanta.

Cao Dai – o religie ciudata

•iunie 3, 2009 • Lasă un comentariu

Templul Cao Dai din Tay Ninh

Templul Cao Dai din Tay Ninh

Publicat in 29.10.2007:

Roz cu bleu, dragoni si sfinti. Ochiul in triunghi. Calugari cu vestminte budiste. Dinauntru se aud sunete care amintesc de coruri gregoriene.. sau rugaciuni budiste.. sau poate altceva.. suna religios in orice caz. Ar putea fi o biserica, dar pe acoperis are o vaca probabil pe post de cruce. Este una dintre cele mai ciudate constructii pe care le-am vazut vreodata si centrul uneia dintre cele mai neobisnuite credinte: Cao Dai. Religia asta are vreo 2.000.000 de adepti in Vietnam (dupa unii chiar intre 3 si 8 milioane).

Templul Cao Dai din Tay Ninh

Templul Cao Dai din Tay Ninh

Probabil ca la prima vedere pare o expresie a unei dorinte de armonie. Secta il venereaza pe Dumnezeu, Isus, Buddha si Confucius. Panteonul lor cuprinde printre altii pe Victor Hugo, Sun Yat Sen, Ioan Botezatorul, Lao Tzi si Winston Churchill. Pentru a simboliza cele trei religii arhitectii Cao Dai incearca sa incruciseze pagoda cu o biserica, adaugand la toate astea si o simbolistica a culorilor: rosu, galben, albastru si alb pentru cele 3 religii plus Cao Dai. Unii sunt vegetarieni, altii doar pe jumatate (11 zile pe luna). Ce armonie, nu? Cu greu iti vine insa sa crezi ca reprezentanii acestei secte duceau un razboi de gherila impotriva ocupatiei franceze. O armonie vietnameza deci, bazata pe un puternic pragmatism. Nici vorba de mare toleranta… Mai degraba o incercare de a impaca pe toata lumea si de se asigura ca nu lasa pe nimeni important pe dinafara. Sincretismul religiei Cao Dai este dat de imposibilitatea de a identifica seful cu mai multa putere. Cu Chi&Cao Dai 062
Ai putea cu usurinta spune ca vietnamezii sunt oameni fara principii mai ales cand vezi decoratii cu Buddha in baruri pentru turisti, chiar daca Vietnamul este o tara majoritar budista. Cum ar arata icoane in barurile de pe coasta Italiei? Vietnamezii fac orice pentru ca sa traiasca mai bine. Pare cinic, nu? Dupa o mie de ani de dominatie chinezeasca, vreo suta de colonialism frantuzesc, 5 ani de ocupatie japoneza (care a costat viata a circa 2 mil. de vietnamezi) si inca vreo 20 de tutela americana oamenii au invatat sa se adapteze la orice situatie. Asta i-a facut atat de rezistenti in fata istoriei. Atunci cand americanii au bombardat jungla si au transformat-o in pustietate, au construit tuneluri si au trait sub pamant. Simplu, nu?

Tunelurile Cu Chi, adapostul a mii de luptatori de gherila in timpul razboiului din Vietnam

Tunelurile Cu Chi, adapostul a mii de luptatori de gherila in timpul razboiului din Vietnam

In alta ordine de idei am vazut pe strada in Saigon ceva ce nu vezi nici in Romania: Masina de gunoi ROMAN! Va dati seama ce mi s-a umplut inima de patriotism local. La fel de masca am ramas si cand intr-un mall de aici am auzit un remix de la Dj Project. Deci iata produsele de succes ale Romaniei care ajung in cele mai indepartate colturi ale lumii!

Vasco’s Bar

•iunie 2, 2009 • 5 comentarii

Saigon by night 001Publicat in 07.10.2007:

Si am ajuns si intr-un bar pentru straini. Dupa ce m-am dat jos din taxi si am refuzat cu un zambet pe buze un tip foarte amabil care mi-a oferit opium mi-am dat seama ca sunt un pic „under-dressed”. Dar nu cred ca a fost o problema avand in vedere ca eram printre cei mai tineri de acolo. Live band cu un tip care avea fata de englez. Am ceva emotii pentru ca e prima oara cand stau pana tarziu si usa de la pensiune se inchide la 23.00. Sper sa fie cineva care sa imi deschida cand ma intorc.
In jur barbati intre doua varste imbracati „casual” si multe fetite vietnameze, machiate si volubile. Cumva le recunosti oriunde in lume. Au ceva aparte in felul cum se misca si cum se uita la tine. Intr-un colt, doi vietnamezi sorb din cocktail si se uita la posesiunile lor feminine cu mandrie. Daca vrei sa aprofundezi discutia cu domnisoarele presupun ca trebuie sa vorbesti mai intai cu ei. Comand un Heineken, singura bere europeana pe care o gasesti fara prea mari probleme. Barmanul e destul de inalt si ras pe cap; destul de fioros, dar asta doar pana cand se intoarce cu spatele si pleaca unduindu-si fesele cu gratie. Vine sa ma mai intrebe inca o data daca vreau Heineken sau Tiger (bere singaporeza, cam ca Kölsch). Pana la urma tot Tiger primesc.
Un japonez face cinste cu o bere. E „gemologist”, adica specialist in pietre pretioase. Imi zice ca lucreaza pentru o firma belgiana. Diamantele slefuite in filiala din Saigon sunt vandute in Europa cu mentiunea „Made in France”. Globalizare si aici deci. Baiat fain ca a luat totusi o bere. Nici macar nu apuc insa sa o termin ca apare un omulet mic vietnamez cu par lung , in bermude si slapi care imi zice ca e fericit cu nevasta-sa si mai face cinste cu o bere. Asa da, mah! Intre timp cei doi vietnamezi cu cocktailurile o intind si brusc se goleste tot barul de frumusetile asiatice. Probabil multe din ele de abia acum isi incep meseria. Mai raman vreo 3-4 englezoaice (cred, desi s-ar putea sa fie alta natie) ametite si inca ceva turisti. S-ar putea spune ca ar fi un moment bun de plecare dar as mai sta un pic pe ring, ca e muzica destul de buna. Una dintre englezoaice vine sa danseze cu mine. E bruneta, cam nesigura atunci cand vine vorba de mers pe linie dreapta si un pic nasoasa. Cred ca are si pistrui. O intreb cum o cheama. Imi zice „Let’s do it”. Pleaca insa la baie. Acum chiar ca a venit momentul sa plec. Pentru urmatoarea noapte nebuna mai trebuie sa astept o saptamana. Plec gandidu-ma la usa de la pensiune…